OMUL IN HRISTOS, DE MITROPOLITUL IEROTHEOS AL NAFPAKTOSULUI

30,00 lei

OMUL ÎN HRISTOS, Isihie şi vederea lui Dumnezeu în Epistolele Apostolului Pavel, de Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie

Avem binecuvântarea aparte de-a ne fi născut din părinţi ortodocşi, într-o ţară ortodoxă. Am fost botezaţi din pruncie, am gustat binecuvântarea lui Dumnezeu, suntem părtaşi Dumnezeieştii Euharistii, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, am primit, aşadar, un «ADN duhovnicesc». Acesta este un început binecuvântat – dar se cere şi o continuare pe măsură. Căci binecuvântarea aceasta poate deveni pentru noi şi ispită: ispita de-a ne culca pe-o ureche şi de-a nu mai căuta spre cele înalte, spre culmile vieţii duhovniceşti; cu alte cuvinte, ispita de-a ne mărgini la o viaţă morală. Astfel, viaţa ortodoxă este un parcurs, o cale, o împărtăşire de viaţă, o călătorie fascinantă, este o mişcare continuă – iar nu stare pe loc, este „săturarea nesăturată” de mila dumnezeiască. Hristos a spus că este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, iar nu o formalitate, un ethos şi un obicei.

Sfântul Apostol Pavel – icoană litografiată

OFERTA: 2 CARTI: ”OMUL IN HRISTOS, ISIHIE SI VEDEREA LUI DUMNEZEU ÎN EPISTOLELE APOSTOLULUI PAVEL” SI ”SFANTUL CALINIC AL EDESSEI, UN OM AL LUI DUMNEZEU”
OFERTA: 2 CARTI ”OMUL IN HRISTOS”, DE MITROPOLITUL IEROTHEOS AL NAFPAKTOSULUI
OFERTA: 2 CARTI SFANTUL CALINIC, UN OM AL LUI DUMNEZEU – LA 49 DE LEI