Sfântul Nichifor Leprosul – Viata si paraclisul
10,00 lei
Viața și paraclisul Sfântului Nichifor Leprosul (1890-1964) – ediția a II-a, revăzută și adăugită
Descoperirea sfintelor sale moaște și nenumăratele vindecări pe care le face și astăzi l-au arătat pe Cuviosul Nichifor a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre.
Această ediție de buzunar, ușor de folosit atât în cult cât și în rugăciunea personală a creștinilor, cuprinde viața Cuviosului Nichifor pe scurt și paraclisul acestuia (în traducerea Mănăstirii Nera).
Troparul:
De luptele Sfântului Nichifor Leprosul și de asceza lui mai presus de fire toți îngerii s-au uimit, căci, ca un alt Iov, suferințele cu răbdare îndurându-le, L-a slăvit pe Dumnezeu, Care, cu darul tămăduirilor, l-a hărăzit. Acestuia cu credință să-i strigăm: Bucură-te, călăuzitorul monahilor; Bucu¬ră-te, vindecătorul bolnavilor; Bucură-te, nădejdea credincioșilor.
46 în stoc