FRANK ANTONY ATWOOD LUMINA DIN SPATELE GRATIILOR

39,00 lei

LUMINA DIN SPATELE GRATIILOR – FRANK ANTONY ATWOOD

Povestea adevărata a lui Frank Antony Atwood, un condamnat la moarte convertit la Ortodoxie în închisorile Arizonei.

”Am fost condamnat la moarte pentru asasinarea unui copil – crimă pe care nu am săvârşit-o. Am suferit peste trei decenii de abuzuri înfricoşătoare. De aceea, în cazul meu, căutarea menirii originare a omului de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele a fost o luptă cumplită, până la sânge. Am suferit enorm până să ajung să învăţ ce înseamnă dragostea adevărată, jertfelnică, şi cum pot să o pun în practică în condiţiile vieţii mele de condamnat la moarte. Am trecut prin mari încercări până să ajung să înţeleg că am fost creaţi nu pentru a ne satisface dorinţele egoiste, ci pentru a căuta împlinirea dragostei de aproapele, pentru a ne dărui celorlalţi şi a suferi pentru ei, pentru a-i iubi aşa cum ne iubeşte Iisus Hristos pe fiecare în parte. Iar când spun „ceilalţi”, mă refer şi la vrăjmaşii mei.
Cei mai mulţi suntem preocupaţi de propriile nevoi şi interese, neavând nici cea mai mică idee despre menirea noastră originară – aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi a ne uni cu El. Din cauza aceasta, nu avem parte de experienţa unei relaţii de dragoste autentică nici cu ceilalţi. Am căzut într-un individualism în care comuniunea cu Hristos nu există şi nici nu are cum să existe. Aceasta e starea în care m-am regăsit eu, în lanţurile egoismului care-mi ţineau sufletul despărţit de har. Pentru mine, adevărata luptă pentru curăţire a fost o încercare disperată de a mă izbăvi de moartea veşnică.”
Frank Atwood

Editura Sophia

Descriere

LUMINA DIN SPATELE GRATIILOR – FRANK ANTONY ATWOOD

Povestea adevărata a lui Frank Antony Atwood, un condamnat la moarte convertit la Ortodoxie în închisorile Arizonei.

Am fost condamnat la moarte pentru asasinarea unui copil – crimă pe care nu am săvârşit-o. Am suferit peste trei decenii de abuzuri înfricoşătoare. De aceea, în cazul meu, căutarea menirii originare a omului de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele a fost o luptă cumplită, până la sânge. Am suferit enorm până să ajung să învăţ ce înseamnă dragostea adevărată, jertfelnică, şi cum pot să o pun în practică în condiţiile vieţii mele de condamnat la moarte. Am trecut prin mari încercări până să ajung să înţeleg că am fost creaţi nu pentru a ne satisface dorinţele egoiste, ci pentru a căuta împlinirea dragostei de aproapele, pentru a ne dărui celorlalţi şi a suferi pentru ei, pentru a-i iubi aşa cum ne iubeşte Iisus Hristos pe fiecare în parte. Iar când spun „ceilalţi”, mă refer şi la vrăjmaşii mei.
Cei mai mulţi suntem preocupaţi de propriile nevoi şi interese, neavând nici cea mai mică idee despre menirea noastră originară – aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi a ne uni cu El. Din cauza aceasta, nu avem parte de experienţa unei relaţii de dragoste autentică nici cu ceilalţi. Am căzut într-un individualism în care comuniunea cu Hristos nu există şi nici nu are cum să existe. Aceasta e starea în care m-am regăsit eu, în lanţurile egoismului care-mi ţineau sufletul despărţit de har. Pentru mine, adevărata luptă pentru curăţire a fost o încercare disperată de a mă izbăvi de moartea veşnică.
Frank Atwood

Editura Sophia

Informații suplimentare

Pachet

1 carte, 10 cărți cu 10% reducere, 3 cărți cu Transportul gratuit