NASTEREA DOMNULUI, CARTE PENTRU COPII

25,00 lei

Nașterea Domnului – carte pentru copii

„Plini de uimire și de sfântă bucurie, păstorii au plecat degrabă spre peșteră. Intrând în staul, s-au minunat când au văzut aievea că se împlinise ceea ce le spusese Arhanghelul Gavriil. S-au închinat Nou-Născutului, L-au lăudat și L-au slăvit pe Dumnezeu. Pe urmă le-au povestit Fecioarei Maici și Dreptului Iosif cum au fost îndrumați de un înger să vină să-L vadă pe Mesia, Mântuitorul neamului omenesc. Amândoi s-au mirat de cuvintele lor, iar Maica Domnului, mulțumind Atotputernicului, a păstrat tainic în inima ei toate lucrurile minunate pe care le auzea despre Fiul Său, întărindu-se în credință.”
Cartea cuprinde, pe înțelesul copiilor, cele mai importante evenimente din istoria mântuirii legate de Nașterea Domnului: Facerea lumii și a omului, rugăciunea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, Intrarea Maicii Domnului în Templu, Buna Vestire, Nașterea lui Hristos, vestirea păstorilor de către Arhanghelul Gavriil, călătoria către Betleem și închinarea Magilor, aducerea Pruncului la Templu la patruzeci de zile, fuga în Egipt și ieșirea Domnului la propovăduire.
Carte pentru copii cu vârste între 5 si 14 ani.

18 în stoc

Descriere

Nașterea Domnului – carte pentru copii

Preț: 25 de lei
Autor: Cătălin Grigore
Ilustrator: Adela Maria Calistru
Nr. de pagini: 32
Format: 20×26 cm
Hârtie: dublu cretată mată
Broșată și cusută
An de apariție: decembrie 2020