Testamentul unui cruciat – Dumitru Cristea

Livrarea gratuită pentru comenzile mai mari de 100 lei!

Editura:

Manuscris

Autor:

Dumitru Cristea

25,00 lei 21,00 lei

Colecția completă de poezii scrise de Dumitru Cristea atât în închisoare. cât și în libertate. Poeziile sunt urmate de două interviuri ample cu Dumitru Cristea (de Constantin Mustață) și Tudora Cristea, soția și păstrătoarea poeziilor (de Alina Urs) și de un album de familie. Volumul este presărat cu ilustrații semnate de Andrei Mănescu.

„Un om cu o memorie extraordinară, dar şi cu o la fel de mare iubire pentru poezie. Viaţa, cu strâmbătăţile ei, l-a aruncat în închisorile anilor ’50. În timpul primei detenţii, a memorat peste 300 de poezii „lansate“ în închisoarea de la Aiud de către Radu Gyr şi Nichifor Crainic. Trei caiete au circulat clandestin până în ’58, când Securitatea a pus mâna pe ele.

Pentru acestea, a tocit, din şase în şase luni, câte o pereche de lanţuri, primind hrană normală la trei zile, iar în rest, 200 de grame de pâine şi o gamelă de apă. Pentru că n-a demascat „caietele“, soţia sa, Tudora, a fost şi ea arestată în iulie ’58 şi condamnată la 10 ani de temniţă.“

Constantin Mustață

„O mână oarbă m-a cusut
Şi-a dispărut topită-n forme.
S-a stins cu spasmul meu durut
În setea grea, dospită-n norme.

S-a destrămat ca un mister
Într-o mireasmă ce mă scaldă
Ca un suspin de lutier
În dor de frământare caldă.“

Dumitru Cristea

Acest site foloseste cookie-uri!

Va rugam sa confirmati daca acceptati cookie-uri. Puteti, de asemenea refuza si va puteti continua navigarea fara colectarea datelor.